Ro Only
Acum un an în urmă am mai avut o tentativă de a opta pentru unghiile cu gel, făcute acasă, când am cumpărat o lampă cu gel.
Din păcate nu a fost deloc bună, avea un singur element-și cred că acesta e motivul pentru care dura peste 30 minute ca să ți se usuce gelul. Dacă luăm în clacul faptul că, în mod normal aplici, bază, culoare și top, deci 30 de minute pentru fiecare, va dați seama de ce am renunțat imediat la această lampă. În plus, ținea și foarte puțin- maxim câteva zile, apoi pur și simplu se exfolia. Atunci am pus pe seamă gelurilor acest efect. Însă acum, am folosit același gel, însă o lampă nouă și totul a fost ok.
Iată câteva motive pro și contra manichiurii cu gel:
Îmi doream să cumpăr altă lampă, însă chiar nu știam un magazin de încredere, după experiența cu prima lampa, eram foarte precaută. Această lampă am descoperit-o unde nu mă așteptam, pe EpilatPRO. În general au produse destinate epilării, dar și decantoareși uleiuri, loțiuni după epilat. Mie chiar mi-ar trebui niște benzi pentru epilat, că tot mi-am adus aminte.
Revenind la manichiura cu gel, lampă e 89 lei și e disponibilă pe alb și roz (că a mea- a mea e mai drăguță :D). E simplu de utilizat, are două butoane, din care unul are și opțiunea de a pune pe timer lampă, adică să funcționeze pentru 120 secunde. Mi s-a părut foarte util, altfel, mereu am aș fi uitat cât am stat cu fiecare mână.
Lampa are 36W si contine 4 tuburi neon de 9W.
Ps. Am comandat mai multe nunate de oje cu gel de pe Bornprettystore, unde sunt foarte ieftine. Intre timp, o noua manichiura cu gel transparent:
Photo update:

Pro:
- rezistență îndelungată
- luciu intens (există și geluri mate, dar în general sunt preferate cele clasice)
- perfectă pentru unghiile foarte casante, moi
Contra
- pe termen lung afectează unghiile, mai ales, dacă le ai moi și casante- cât timp le ai cu gel, toate sunt bune și frumoase, însă va trebui să ți le faci mereu cu gel, altfel vei descoperi că au devenit și mai moi și mai casante decât înainte
De ce consider eu că e mai util să ți le faci acasă:
- evident, investești ceva la început, adică lampa, plus geluri, plus accesorii te pot duce de la 150-300 lei. Însă le poți folosi multă vreme și evident, ieși mult mai ieftin decât la salon
- poți controla statul aplicat- nu știu dacă vouă vi s-a întâmplat la fel, însă eu mereu mă alegeam cu un strat muuuul prea gros de gel. Unghiile deveneau și cam inestetice, era prea evident că sunt cu gel și deveneau incomode. Acum, aplic doar straturi subțiri, iar rezultatul e destul de natural.
- eu chiar am unghii moi, foarte moi și deci, cu ojă obișnuită îmi durează maxim 2 zile. Uneori preferi să aplic doar straturi subțiri transparente, cât să dau rezistentă unghiei și după aplic ojă obișnuită. Mi se pare o metodă foarte șmecheră de a trișa și de a păstra o manichiură perfectă, mai mult timp. De moment ce oja cu gel nu se curată cu dizolvantul obișnuit de unghii, pot să schimb culoarea, oricât de des îmi doresc.
Îmi doream să cumpăr altă lampă, însă chiar nu știam un magazin de încredere, după experiența cu prima lampa, eram foarte precaută. Această lampă am descoperit-o unde nu mă așteptam, pe EpilatPRO. În general au produse destinate epilării, dar și decantoareși uleiuri, loțiuni după epilat. Mie chiar mi-ar trebui niște benzi pentru epilat, că tot mi-am adus aminte.
Revenind la manichiura cu gel, lampă e 89 lei și e disponibilă pe alb și roz (că a mea- a mea e mai drăguță :D). E simplu de utilizat, are două butoane, din care unul are și opțiunea de a pune pe timer lampă, adică să funcționeze pentru 120 secunde. Mi s-a părut foarte util, altfel, mereu am aș fi uitat cât am stat cu fiecare mână.
Lampa are 36W si contine 4 tuburi neon de 9W.
Ps. Am comandat mai multe nunate de oje cu gel de pe Bornprettystore, unde sunt foarte ieftine. Intre timp, o noua manichiura cu gel transparent:
Photo update:
Please follow me :
Vote my Looks:
♥
♥