În ultima comandă, pe care am dat-o anul trecut, de pe BornPrettyStore m-am concentrat numai pe produsele pentru unghii.
În primul rând mi-am mai crescut colectia de mini oje pentru model, despre care, precum am scris aici, chiar fac diferența pentru modelele cu ștampilă.
Nu știu de ce, dar ultimele comenzi mi-au ajuns cam greu, după aproape 2 luni. La ultima, îmi imaginez că întârzieri au fost de la noi, pentru că a prins perioada de sărbători, iar la cea precedentă, chiar credeam că mi-am luat adio de la colet. Într-adevăr, numărul de urmărire nu e chiar bun, pentru că nu arată decât până iese din depozit, apoi, nu au mai apărut detalii.
Deci da, poate fi riscant să dai o comandă, chiar dacă produsele sunt foarte ieftine și e greu să reziști, mai ales că sunt chiar și surprinzător de bune.
De data aceasta am ales o colecție de oja pentru modele alb și negru, dar și auriu (pe care plănuiam să-l folosesc pentru modele de sărbători).
Plăcuța cu modele de sărbători este superbă, păcat că nu a ajuns până în Crăciun, să mă pot bucura de ea. A fost și foarte ieftină.
Dar cel mai mult mi-a plăcut top coat-ul pentru matifiere, care însă trebuie aplicat cu grijă peste oja cu model.
Link-urile produselor sunt aici (deși unele acum nu mai sunt la reducere):
White and Black Nail Polish: https://goo.gl/kKDYT0
Golden Nail Polish: https://goo.gl/GcWlA3
Christmas Plate: https://goo.gl/4Q8Kra
Matte Top Coat: https://goo.gl/Lc2B03
Please follow me :
Vote my Looks:
♥
♥